Echipa naţională sub 21 de ani a Danemarcei a învins, luni, reprezentativa similară a Finlandei, la Pori, scor 1-0, în grupa 8 de calificare la EURO 2021, din care face parte şi România.
Unicul gol al partidei a fost înscris de fundaşul Nikolas Nartey, de la Hansa Rostock, în minutul 12.
În urma acestui meci, Danemarca U21 a ajuns la trei victorii din tot atâtea partide disputate în preliminarii şi a urcat pe primul loc în grupa 8 de calificare. În prima rundă, nordicii au învins România, la Aalborg, scor 2-1.
La turneul final din Ungaria şi Slovenia vor obţine calificarea cele nouă câştigătoare de grupă şi cel mai bun loc secund. Celelalte opt locuri secunde rămase vor disputa un baraj.
În acest moment, România U21 evoluează împotriva Irlandei de Nord, pe stadionul Anghel Iordănescu, din Voluntari, în preliminariile EURO 2021. În cazul unei victorii, tricolorii vor acumula şase puncte şi se vor menţine pe locul al treilea în grupă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER